Încercând să rezumăm identitatea noastră într-un paragraf cât mai mic, începem prin a spune că suntem tineri, tineri dornici să facă o schimbare pe care oamenii o așteaptă de atâta timp. Nu vom face promisiuni pe care cetățenii s-au săturat să le audă în ultimii 30 de ani, dar ne propunem să fim sinceri și onești cu și prin programele și acțiunile pe care Tinerii Verzi le vor propune. Deși încă mici în România, la nivel European tot mai mulți elevi, studenți, oameni cu dorința de a face lucruri care contează, se implică în demersurile atât ale Partidelor Verzi, cât și ale organizațiilor de tineret conexe cu acestea. Suntem pregătiți, asumați, conștienți că viitorul nostru depinde doar de implicarea noastră!
Tinerii Verzi propun colaborări la nivel internațional cu alte organizații afiliate partidelor verzi la nivel european, considerând că schimburile de idei, de experiențe, de programe și campanii cu ceilalți tineri verzi pot îmbunătăți percepția pe care societatea o are față de programul nostru politic și vin în sprijinul dobândirii de competențe față de voluntarii implicați.
Tinerii Verzi abordează și se angajează în crearea unor campanii de informare, de pregătire și de susținere a următoarelor teme de interes, conexe cu principiile care stau la baza Partidului Verde: Agricultura, Cultura, Dezvoltarea teritorială, Economia, Educația, Politica de incluziune, Politica energetică, Politica socială, Protecția mediului, Relații Internaționale, Sănătatea, Statul de drept, Transport și telecomunicații.
Organizația de Tineret beneficiază de sprijinul nemijlocit al Partidului Verde și își asumă faptul că va respecta principiile ideologice ale formațiunii politice, vă urmări promovarea de activități constructive și educative, care vin în sprijinul familiarizării cetățenilor cu principiile de guvernare pe care partidul le propune. Cu toate acestea, Tinerii Verzi reprezintă o organizație de sine stătătoare, cu drept de proprie inițiativă. Organizația își rezervă dreptul de a adopta o poziție critică cu privire la anumite acțiuni sau discursuri ale Partidului Verde în măsura în care considerăm că se află în afara principiilor fundamentale pe care organizația s-a construit. Vom adopta noi poziții față de anumite subiecte sau dezbateri în momentul în care este necesar și considerăm că discursul politic nu ne reprezintă.