Nicu Ștefănuță, candidatul care luptă pentru egalitate între generații! #ChooseCourage
📢Tinerii Verzi își reafirmă susținerea pentru Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Verzilor Europeni🟢, care candidază ca independent în alegerile europarlamentare🇪🇺 din România (poziția 15 pe buletinul de vot).
În urma unei postări, făcută câteva zile în urmă pe o pagină facebook clonă „Tinerii Verzi”, menită să inducă neîncredere și confuzie în rândul votanților verzi din România, suntem nevoiți să facem câteva precizări:
❗Pagina facebook Tinerii Verzi NU reprezintă un canal de comunicare oficial al Partidului Verde și nu exprimă pozițiile oficiale ale formațiunii noastre politice sau ale organizației de tineret sau a vreunei filiale care să aparţină partidului nostru.
🟢Partidul Verde și organizația de tineret Tinerii Verzi nu are nicio legătură cu doamna Paula Pîrvănescu, fost secretar de stat al PSD în guvernul Dăncilă şi condamnată penal pentru că a minţit în declaraţia de avere.
✅Singurul candidat despre care putem spune cu certitudine că a primit susţinerea grupului Verzilor Europeni este chiar vicepreşedintele acestui grup, Nicu Ştefănuţă. 🗳
🤦♂Persoana care pretinde că este preşedintele filialei de tineret a Partidului Verde şi care deţine pagina facebook Tinerii Verzi, Bogdan Dumitraş, nu a fost votat de membrii filialei de tineret a Partidului Verde şi nici numit de actuala conducere a PV pentru a ocupa această funcţie, datorită părerilor şi remarcilor sale retrograde pe care le-a făcut în spaţiul public de-a lungul timpului.
🟢Noi, Verzii, avem convingerea că pe data de 9 iunie tinerii români şi toţi cei care cred în egalitate pentru studenţi🎓, indiferent de statutul lor social, în politici publice prietenoase cu mediul înconjurător🌳, în apărarea drepturilor femeilor🙋♀ nu se vor lăsa manipulaţi de persoanele răuvoitoare şi vor merge la vot. 🗳
Pe 9 iunie votaţi Verde! Votaţi Nicu Ştefănuţă!🗳✅ poziția #15 pe buletinul de vot